esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


Curajul

Curajul




Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creeaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat.Daca lasi noul sa intre, n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma! Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, este familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie?! Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama! Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut, dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca
nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu! Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate, pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni, pentru ca e cunoscut, si odata ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi!



Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar! Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea. Cum sa te dezvolti daca esti las?!? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti! Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. El nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca si tu cresti. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere?! Nu faci decat sa te amagesti singur!! Tu nu esti nici numele, nici faima! Contul din banca nu e fiinta ta! Dar daca te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarecedaca vrei sa cresti, sa te dezvolti, trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.



Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri! Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.


Necunoscutul si incognoscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine! Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul! Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separate”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine [...]



Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul! De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost”, sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este!”


Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin, pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin, pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine! Acesta este tot rostul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune Da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit!”.


Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si, tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale! Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie, sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi dintr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati – iar posibilitatile sunt infinite. Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut.




Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul! Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri te vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou. Vechiul nu mai zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creeaza nodul,
complexul numit “EU”, Eul, Egoul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou!


De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie! Fiinta nu cunoaste frica, dar Eul se teme, pentru ca Eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-si accepte moartea cu bucurie?


Daca nu intelegi ca tu nu esti Eul, n-ai sa poti sa primesti noul! Odata ce ai inteles ca Eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias. Tu esti constiinta, nu memorie! Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva! Dar memoria este intreaga energie vitala a Eului. Fireste, memoria e veche si se teme de nou [...]


Ca sa fii nou, trebuie sa nu te mai indentifici cu Eul! O data ce nu te mai identifici cu Eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el! Eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca Eu inseamna sa nasti ca fiinta!
Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie. Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica! Mergi cu noul in ciuda fricii si viata iti va fi tot mai bogata, si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata!


Osho - Curajul - Placerea de a trai periculos (Pro Editura si Tipografie)




Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine 

 
A avea curaj


esoterism.ro
site de esoterism, metafizica si astrologie

 
Metafizica
Astrologie
Articole diverse
Comunicari
Consultatii
Modalitati plata
Servicii online
Oracol Sabian
Linkuri
Despre mine
English version
Angels
Astrology
Dictionnary
Energetic Healing
Legends
Lost Civilizations
Magic
Metaphysics
Mysteries
Natural Therapies
Recommendations
Religion
Sabian Oracle
Science
Secret Societies
Spiritual Beings
Spiritual Paths
Traditions
UFO and Aliens


A avea curaj

A avea curaj




A avea curaj nu inseamna doar a face pasi mari spre o femeie care iti place si
a-i spune: “Draga mea, te plac mult, hai sa bem o cafea”.


Nu, nu-i acesta curajul. El contine sensuri si semnificatii mult mai profunde, caci ascunde
acolo esenta sufletului nostru nemuritor, facut doar pentru a-l iubi pe
Dumnezeu. A avea curaj sa iubesti inseamna a recunoaste ca esti predestinat
sa-ti iubesti si dusmanul, in aceeasi masura in care iti iubesti si prietenul.


Sa recunosti ca dusmanul este o invetie a lumii, aparuta din educatie, din
copilarie, din traumele suferite de-a lungul vietii tale. Sa-ti invingi dusmanul
este o mare incercare a vietii, caci ea presupune curajul de a intelege ca-l
iubesti si pe el. Dusmanul este produsul acestei existente. Cand cineva iti pune
in pericol viata, cand o forta destructiva ameninta integritatea ta corporala,
psihica, sociala, cand esti nevoit sa aperi valoarea vietii tale inseamna ca ai
un dusman.



Azi, insa, ne castigam dusmani cu mult mai multa repeziciune, caci
tendinta noastra de a ne simti “cei mai si mai” face ca si atunci cand un alt om
ne spune un adevar despre noi, sa credem ca el este dusmanul nostru. Usurinta de
a ne face dusmani sesizeaza frica noastra de a iubi oamenii si pe noi insine, o
frica paralizanta, o rezistenta puternica in fata sentimentului iubirii. Cand
recunosti ca ai gresit, tu faci un pas curajos catre capacitatea ta de a te iubi
si a iubi. Cand inveti sa-ti diminuezi sentimentul propriei importante, ai facut
un pas curajos catre iubirea de oameni. Si cand iti poti ataca dusmanul, care-ti
pune in pericol viata, fara a-l uri, ci numai in scopul de a te salva, este o
ofensiva colosala impotriva spaimei tale de iubire. Iubirea nu cere sa fii
impasibil in fata celui ce-ti primejduieste viata, ci sa lupti fara ura pentru a
o salva pe a ta. Pentru ca puterea de a invinge nu apare din ura, ci din iubire.
Eroii pozitivi ai umanitatii ne arata ca la baza luptei se afla curajul si la
baza victoriei se afla iubirea pentru valori, pentru viata.



Cand ne inhibam sau ne negam sentimentul iubirii, noi ne aflam in fata unui
dusman. Paradoxul face sa credem ca iubim prea mult, dar tocmai acum, cand ni se
pare ca iubirea da in clocot, ascunzandu-ne, ucigandu-ne sentimentul iubirii,
noi fugim de el si transforma fiinta pe care o putem iubi intr-un mare dusman.



Procesul se desfasoara inconstient si este trait de fiecare om, cel putin o data
in viata. Atunci spunem: “Ah, cat de mult iubesc aceasta femeie/barbat, dar
trebuie sa-mi ascund sentimentele pentru ea/el fiindca va crede ca sunt slab
daca voi fi tandru si sunt prost, daca voi accepta sa iubesc fara a primi nimic
in schimb”. Nu-i asa ca v-ati intalnit cu acest rationament? Sau cu acela in
care v-ati refuzat sa traiti iubirea pentru ca sunteti casatoriti, fiindca aveti
o mama sau un tata pe care nu-l puteti parasi? Foarte multi isi reprima iubirea
intr-un mod mult mai ascuns, adica prin aparitia unei disfunctii sexuale sau
printr-o teama exagerata de casatorie. Aceste exemple ne arata limpede cat de
tematori suntem in fata iubirii.



Ne temem de acest sentiment la fel de mult pe
cat ni-l dorim si cu tot atata patima folosita in a-l cauta. Dar cautam si nu
cautam, vrem si nu vrem, ne dorim si ne temem. Aceasta pentru ca asezam iubirea
in tiparele noastre. Fiindca a iubi inseamna pentru noi a ramane impreuna, a
face copii impreuna, a face sex, a strange bani si a locui in aceeasi casa.



Iubirea este in toate acestea enumerate acum, dar si mai mult decat atat. Este
un “mult” marunt, dar esential: acela sa ne ingaduim sa ne bucuram de
sentimentul nostru cum ne bucuram, pur si simplu, pentru ca apare soarele in
fiecare zi. Noi suntem obisnuiti sa ne bucuram doar de raspunsul pe care
persoana iubita ni-l da la iubirea noastra si sa credem ca noi iubim. Raspunsul
acela este, totusi, ceva ce vine din exteriorul nostru si de aceea, cand pierdem
fiinta iubita, noi cadem bezmetici in tristete sfasietoare. Tristetea aceasta
este semnul ca n-am inteles, inca, ce este curajul de a iubi, ce este
sentimentul iubirii.



Ingaduiti-va sa va eliberati iubirea din stransoarea invataturilor primite in
viata. Dati-va voie sa simtiti. Atat. Sa va spuneti: “Da, iubesc aceasta
femeie/barbat” si sentimentul meu de iubire este suficient. Fara a face aceasta,
veti transforma fiinta iubita in dusmanul vostru si, ori de cate ori va va
refuza un favor, ori de cate ori veti astepta sa va intalniti si nu va veni la
intalnire, ori de cate ori va intarzia sa va sune, va veti simti frustrati si
veti fi din nou intr-o lupta apriga cu iubirea din voi. Cand veti avea
libertatea interioara de a iubi, pur si simplu, veti astepta faptele si
schimbarea vietii voastre de la voi insiva, nu de la celalalt. Frica de iubire
nu va mai da tarcoale si nu va mai taraste in prapastia neguroasa a
conditionarilor, caci simtind ca iubiti, veti intelege ca sunteti stapani pe
propriul vostru destin.



Si atunci devine important, nu atat sa fii iubit, in
sensul de a te simti sufocat. Va fi prea putin important daca fiinta iubita iti
va aduce in dar o haina de blana sau un ghiocel, o excursie la Paris sau un
simplu sarut, o mangaiere dragastoasa sau o masina luxoasa. Ca va fi una sau
alta, iubirea le va percepe la fel. Dar, ai nevoie de curaj, de curajul de a
accepta ca iubire este si atingerea, si colierul de aur. Si prezenta, si absenta
fiintei iubite. Si ghiocelul, si excursia de la Paris. Te poti lipsi, insa, de
cele exprimate prin lucruri si chiar si chiar de cele exprimate prin senzatiile
corporale, daca sentimentul iubirii este la tine in suflet.



Asta inseamna sa ai curajul de a merge dupa sentimentul tau si nu dupa felul in care el este
exprimat de fiinta iubita. Ea isi traieste propriul sentiment. Si, daca te
iubeste sau nu ramane o problema a ei, una pe care o va intalni in viata pana ce
va invata ca este un curaj sa nu suferi, sa nu te doara dragostea. Dragostea nu
doare cand iubesti, ci numai atunci cand ti-e frica sa iubesti.



Ei, acum veti spune:”Cine nu are curajul sa iubeasca”? Toata lumea iubeste si
toata lumea are un curaj nebun in dragoste. Dar nu, lucrurile nu stau chiar asa.



Frica noastra de iubire este mai mare decat toate fricile, iar curajul
razboinicului paleste subit in fata trairii unei iubiri. Frica noastra de iubire
de indeamna sa credem ca nu putem concepe si nici nu putem ingadui sufletului
nostru sa-si iubeasca dusmanul, asa cum spune Iisus. Frica de iubire ascunde
lipsa de curaj si, prin aceasta, incapacitatea de a iubi in sensul cel mai inalt
si cel mai stralucitor al iubirii.


Primit pe mail




Google


Articolele si materialele de pe acest site pot fi preluate si publicate pe alte site-uri dar numai cu specificarea sursei si adaugarea unui link catre www.esoterism.ro
 

  Acasa | Metafizica | Astrologie | Consultatii cu PLATA | Servicii | Plata | Diverse | Comunicari | Linkuri | Despre mine